Vinuri roșii de vară?!

Dacă ne gândim la vinuri potrivite pentru caniculă, deja avem în minte broboane formate pe frapierele care țin la rece licori albe, rosé și spumante. Dar chiar nu găsim, până la toamnă, niciun vin roșu care să ne bucure și să ne răcorească în același timp?

Vinurile albe și rosé sunt favoritele sezonului. Sunt ușoare, au concentrații alcoolice mai mici și se dezvăluie cel mai bine dacă sunt  savurate la temperaturi sub 10° C. Spumantele la rândul lor, sunt consumate cu predilecție în lunile calde, fie direct, fie în componența cocktailurilor, din motive similare. Pe de altă parte, vinurile roșii oferă bucurii aparte și nu ar trebui complet evitate, mai ales dacă avem avem prin preajmă vreun mușchiuleț sfârâind pe grătar. 

În primul rând, să ne amintim că vinurile roșii sunt în general clasificate în trei categorii, în funcție de „corp”, această noțiune arătând cât de „pline” sau vâscoase sunt vinurile. Există soiuri de struguri care produc în general vinuri „îndrăznețe” sau corpolente, precum Cabernet Sauvignon și Syrah, soiuri din care se fac vinuri cu corp mediu, ca Merlot și Cabernet Franc și soiuri din care vor rezulta vinuri „ușoare” sau „suple”, precum Pinot Noir. Vinurile roșii din această ultimă categorie sunt preferabile vara. Interesant de notat că, printre soiurile tipic românești, vinurile de Băbească Neagră sunt în general ușoare.

În al doilea rând, atunci când alegem un vin pentru o zi caldă, ar trebui să aruncăm o privire și concentrației alcoolice. E de preferat un vin mai puțin alcoolic, pentru că alcoolul mult și căldura intensă nu merg bine împreună. Strugurii din zone mai răcoroase se transformă, de regulă, în vinuri mai puțin alcoolice. Și din acest punct de vedere Pinot Noir se remarcă, pentru că se simte mai bine în zone mai reci și la altitudini mai mari. 

Un alt criteriu pentru a alege un vin roșu pentru vară este tinerețea. Cu cât un vin este mai tânăr, cu atât va fi mai ușor, mai fructat, cu o aciditate mai ridicată, și deci mai potrivit pentru a-i răcori pe cei care vor și altceva în afară de Fetească Albă și Sauvignon Blanc. Căutați, deci, vinuri din 2019.

Apropo de răcoare, vechea regulă conform căreia vinurile roșii nu se răcesc, ci se servesc la „temperatura camerei” este o regulă perfectă pentru a nu fi respectată, mai ales vara, când „camera” poate ajunge la 30° C. Un Pinot Noir, un Merlot și chiar un Syrah pot fi răcite și băute la 12-14° C, în funcție de gustul personal. 

În oferta programului Deschidem Vinul Românesc găsiți vinuri tinere din Pinot Noir de la Villa Vinea, precum și vinul Caii de la Letea Geneza Fetească Neagră de la Via Viticola, creat exclusiv pentru magazinele Carrefour.

Și o ultimă idee, care nu se adresează puriștilor: și vinul roșu poate sta la baza unor cocktailuri de vară. Cine spune că sangria poate fi preparată doar cu Tempranillo?


Noroc!

Vinuri recomandate